Întrezăresc printre jaluzele oranj o toamnă cu însuşiri de sugativă şi miros de ghebe. Cu cât înaintez în vârstă spre renaşterea visată de apostoli, cu atât cântăresc, folosind altfel de măsuri, pauzele dintre echinocţii, distanţa dintre paşi şi setea ce se cere atâmpărată de o cană de vin roşu. Licoarea, mai aspră decât blana ursului, mai rafinată decât papionul motanului ce miorlăie la piciorul scaunului şi mai dulce decât verile pe care le regăsesc culcate pe-o parte, cu braţele sub cap şi cu un pai în gură, pare singura soluţie viabilă în faţa senectuţii ce-şi dă în petec sub ramurile oţetarilor.
Doamne, pune acul pe placa de vinilin, plouă-mă (dacă ai de plâns) cu ritmuri măsurate în pas de minutar, dă-mi răgazul să invidiez primăverile peruane ce stau să vină şi lasă-mă să înjur dimineţile răcoroase, preţ de o jumătate de secundă, cocoţată pe pauzele dintre Tick-ul şi Tock-ul fredonat de REM în vremuri de care nu mai vreau să-mi amintesc.
Toamnă, fereşte-ţi privirea de zodia mea, cântă-mi (dacă ai de cântat) din trâmbiţele înfundate în hambarele timpului, dă-mi un creion şi aşează-te turceşte lângă mine. Vreau să-ţi scriu o poezie cu happy-end.
Noapte, pregăteşte-ţi aşternutul din puf de păpădie, visează-mă (dacă ai tupeu) cocoţat pe umbra lunii, dă-te cu cremă de zi şi cască ochii. O să mă vezi dansând cu lupii.
foto: Autumn Effect at Argenteuil (1873) by Claude Monet
Marius Gabor 
Leave a Reply