Rugby-ul, pandemia și maramureșenii – Bliț interviu cu Constantin Pristăvița


Aventura maramureșenilor m-a dus cu gândul la celebrul ”Pruncul, petrolul și ardelenii”, în care maestrul Ilarion Ciobanu a făcut un rol de zile mari. Acum, fie vorba între noi, nu cred că i-ar fi stat rău regretatului Ilarion pe poziția de pilier… Azi am stat de vorbă cu Constantin Pristăvița, jucător de bază a Naționalei României și unul dintre componenții echipei de rugby CSM Știința Baia Mare, abia întoarsă din Africa de Sud, unde a jucat două partide în cadrul Turneului Toyota Challenge. Toți componenții lotului au fost repatriați cu o cursă Tarom și sunt în carantină, de unde vor putea ieși dacă testele RT-PCR repetate după opt zile vor fi negative.


– Salutare, Coco!

– Salut, Marius!

– Veste bună pentru toți cei care se îngrijorau de soarta voastră: ați ajuns acasă!

– Încă n-am ajuns acasă, pentru că am intrat în carantină, dar suntem în România, așa este.

Sunteți bine cu toții?

– Deocamdată da, să vedem ce o să fie…

– Nu vreau să te rețin foarte mult, de aceea o să trecem direct la chestiune: cum a fost în Africa?

– A fost frumos în Africa, cu excepția zilei de Vineri, când auzisem niște zvonuri legate de zboruri și de intrarea în carantină, apoi sâmbătă aceste zvonuri s-au confirmat. În cele din urmă, am venit în țară cu avionul trimis de Guvernul României, împreună cu alți cetățeni.

– Hai să vorbim un pic despre rugby. Ați jucat două meciuri…

– Da, am jucat primul meci împotriva unei echipe mai slab cotate, Free State XV, și am câștigat cu 72-14, apoi am întâlnit o echipă de prim rang, Toyota Cheetahs, în fața căreia am pierdut cu 54-5, pe fondul unei surmenări fizice, echipa sud-africană find mult mai proaspătă și având la dispoziție un lot de șaptezeci de jucători.

Cum v-ați petrecut timpul? Ați fost în savană?

– Am fost la un centru social înființat de unul dintre jucătorii de la Cheetahs care asigura cele necesare copiilor cu posibilități reduse sau fără părinți. O experință tulburătoare care ne-a arătat că problemele sociale sunt aceleași, pe orice continent te-ai afla, apoi am vizitat un fel de rezervație unde erau îngrijite animale sălbatice cu probleme de sănătate sau bătrâne… Acolo a fost singurul loc în care am văzut lei, gheparzi…

Să revenim la rugby. Cum vede un european rugby-ul din Africa de Sud, națiunea care ocupă primul loc în lume?

– Se joacă în viteză, caută tot timpul să joace larg. E o altă școală, o altă mentalitate. Noi ne-am antrenat la o școală doar de rugby, despre care am înțeles că era cea mai buna din țară și care anul trecut sau acum doi ani, nu mai știu exact, au câștigat un campionat mondial pe școli.  

– Coco, noi și familiile voastre ne bucurăm că ați ajuns acasă, sperăm să fie totul în regulă și să vă întoarceți la casele voastre. Azi e 1 decembrie, ce le transmite românilor Constantin Pristăvița, campionul en titre cu CSM Știința Baia Mare?

– Să fie mai buni și mai înțelegători!

Sursa foto prin amabiliatea lui Constantin Pristăvița.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.