“Cerere în căsătorie” – Zilele “Matei Vişniec”, ediţia a IV-a

În perioada 8-15 mai, 2016, cea de-a patra ediţie a zilelor „Matei Vişniec”, şapte localităţi din nordul ţării – Rădăuţi, Gura Humorului, Suceava, Piatra Neamţ, Horodnicul de Sus, Bistriţa şi Vatra Dornei – vor găzdui o serie de spectacole de teatru gratuite, de Cehov, Eugen Ionesco şi Matei Vişniec. Primul spectacol din această serie, „Cerere în căsătorie” de Cehov, în regia lui Alexandru Grecu, a adus pe scena Teatrului Matei Vişniec, din Suceava, o trupă dinamică formată din Viorel Cornescu, Natalia Caraman, Eugeniu Matcovschi, Ludmila Gheorghiţă, Ion Grosu şi Valeriu Ţurcanu, trupă care s-a achitat cu brio de sarcinile trasate de pana lui Cehov, oferind din inimă pentru inimă, primind aplauze la scenă deschisă şi încântând nu doar prin dăruire ci şi prin dulcele grai moldovenesc, zăpuşit, nu-i aşa?, de o limbă rusă care, parcă n-a fost niciodată atât de iubită ca în această seară. Deşi are la bază o structură duală,  fiind compus din piesele „Ursul” şi „Cerere în căsătorie”, spectacolul curge într-o înrâurire firească şi naturală spre un final care, deşi complet diferit, formează un tot unitar şlefuit de interpretarea celor şase actori de peste Prut. Tineri, frumoşi, talentaţi şi dirijaţi de un regizor care a pornit acest proiect (ce numără 35 de actori) în urmă cu mai bine de 20 de ani, trupa din Chişinău vă invită la o „cerere în căsătorie” pe care, dacă mă întrebaţi pe mine, ar fi bine să n-o refuzaţi şi să-i spuneţi „Da!”

Iată ce declara Matei Vişniec, înainte ca gongul să dea startul primelor reprezentaţii teatrale:

Vă propun în seara aceasta o întâlnire cu o trupă formidabilă de teatru care vine de acasă, de lângă noi, de la Chişinău – Republica Moldova. Românii, cum ştiţi bine, au mai multe case. Prima casă a românilor a fost limba lor. Dacă n-ar fi fost limba română, nici românii n-ar fi rămas cât de cât împreună. A doua casă a românilor a fost ortodoxia care i-a ţinut împreună. Apoi, românii mai au o casă care se numeşte România, mai au o casă care se numeşte Moldova, dar mai au şi case peste tot, pentru că sunt cu munca în Italia, Germania… Oricum, unde se duc, îşi duc cu ei această casă numită limba română şi dragostea pentru România.  Câteodată am impresia că ne întâlnim prea rar cu vecinii noştri care sunt şi prietenii noştri, şi rudele noastre… Am descoperit acolo un teatru absolut fabulos, o creativitate extraordinară, iar această companie pe care v-o prezentăm acum –Teatrul Satiricus –   care a venit cu două spectacole, am spus că merită să fie cunoscută mai bine, cu atât mai mult cu cât şi Moldova şi România au puţine lucruri de exportat cu adevărat valoroase. Dar cultura este o valoare sigură. Atâta creativitate există în Moldova, sigur, ei mai au şi vinul pe care îl exportă şi în România, de altfel, dar atâta creativitate şi atâta talent… Aş spune că şi-n Moldova, ca şi-n România, se întâmplă ceva miraculos: cu cât este mai coruptă clasa politică, cu atât se nasc mai multe talente, pentru a compensa această problemă, de unde dorinţa mea de a crea acest dialog pe care-l vom continua şi după spectacol, când o să-l rog pe regizorul Alexandru Grecu să vorbească puţin, urmând ca în zilele viitoare să continuăm acest dialog. Deocamdată vă las împreună cu ei şi cu Cehov, pentru că Cehov este un autor imens, uriaş, contemporan cu Caragiale… Caragiale, din păcate, n-a trecut frontiera şi n-a reuşit să devină un autor universal pentru că limba pe care a folosit-o el este imposibil de tradus. Acum, nu ştiu să citesc, nu ştiu cum a scris efectiv Cehov în ruseşte, dar cuvintele lui au trecut mai bine în alte limbi decât cuvintele lui Caragiale. Cehov a devenit au autor universal care este jucat peste tot în lume, cel puţin în Franţa, unde, atât de des, Cehov continuă să fascineze, iată, după mai bine de o sută de ani de la moarte lui, cu mesajul său, dar şi în alte ţări din Europa, Statele Unite…  Vom „răsfira” şi noi acum, sub o formă foarte interesantă, două nuvele de Cehov, care se întrepătrund în jurul unei teme comune. Vă mulţumesc şi vă spun „Spectacol plăcut!”

sursa foto: arhiva personală şi aici