Nu poţi vorbi despre Voroneţ fără să-ţi imaginezi cerul coborât pe frescă, fără să auzi dangătul clopotelor umplând văile şi fără să-l vezi pe Daniil Sihastru mângâind îndoielile Măriei Sale Ştefan cel Mare şi Sfânt. Rădăcinile neamului românesc înfipte pe aceste pământuri binecuvântate sunt dovada vie a faptului că, dincolo de trecerea veacurilor, sămânţa creştinătăţii şi-a găsit matca potrivită pentru a-şi înălţa rugul spre cer, ca o oglindă menită să întoarcă, în măsura în care iubirea poate şi trebuie să fie măsura tuturor lucrurilor, ceea ce a primit încă din prima zi în care omului i s-a spus: umple pământul şi supune-l!
Sâmbătă, 18 iunie, 2016, la Biblioteca Judeţeană I. G. Sbiera, a avut loc lansarea volumului „Sfânta Mănăstire Voroneţ, un sfert de veac de la reînfiinţare”, apărută la Editura Doxologia, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi îngrijit de Monahia Dr. Gabriela Platon şi Conf. Dr. Carmen Cornelia Balan, în prezenţa unui public pentru care picătura de spiritualitate, care-şi face loc printre gadgeturile secolului XXI, e mai atractivă decât confortul binemeritat al unui weekend. Oficiind rolul de gazdă, directorul Bibliotecii Judeţene I. G. Sbiera, domnul Gabriel Cărăbuş, spunea:
„Bine aţi venit la Biblioteca Bucovinei pentru a participa, între prieteni, cu prieteni, la această lansare de carte cu o profundă aplecare spre spiritualitatea românească, spre spiritualitatea din Bucovina. Sfânta Mănăstire Voroneţ, 25 de ani de la reînfiinţare, se lansează astăzi, în prezenţa invitatului special, pe care-l avem alături de noi, şi anume Stavrofora Irina Pântescu, Maica stareţa a Mănăstirii Voroneţ, care a binevoit să răspundă pozitiv acestei chemări, atât a maicii Gabriela Palton şi a Conf. Dr. Carmen Cornelia Balan, cât şi a noastră, a Bibliotecii, de a o organiza şi aici, în Cetatea Sucevei, printre suceveni, după lansarea care a avut loc în urmă cu două săptămâni la Mănăstirea Voroneţ.”…
În continuare, au fost invitaţi să ia cuvântul:
Dr. Alis Niculică
„În zi de sărbătoare, paşii credincioşilor se îndreaptă spre biserică. Este normal ca bucuria pământeană să fie însoţită de recunoştinţă faţă de cel ce poate face totul, de smerenie. Dumnezeu ne însoţeşte paşii, oriunde ne-am afla, dar nicăieri prezenţa Sa nu este la fel de puternic simţită ca într-o mănăstire. În mănăstire, zi şi noapte, monahii şi monahiile se roagă neîncetat pentru noi, păcătoşii, care trăim în această existenţă efemeră, dar şi pentru ţara noastră dragă. Anul acesta este unul de mare sărbătoare pentru Sfânta Mănăstire Voroneţ. Se împlinesc 25 de ani de la redeschiderea mănăstirii, 25 de ani de stăreţie rodnică a Maicii Stavrofore Irina Pântescu, şi se lansează o caret ce poarte titlul „Sfânta Mănăstire Voroneţ, un sfert de veac de la reînfiinţare”. […] Mănăstirea Voroneţ, ctitorită ca mănăstire pentru monahi în 1488 de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare cu o rapiditate care i-a uimit pe contemporani, între 26 mai şi 14 septembrie, şi-a îndeplinit menirea cu prisosinţă până la 1775. În mănăstirile Moldovei existau ateliere din care au ieşit cărţi, broderii, ţesături, vase de cult lucrate în argint, sculpturi în lemn, dar şi şcoli unde învăţau carte viitorii slujitori ai altarului. Viaţa monahală a fost întreruptă în 1782 când stăpânii austrieci au decis desfiinţarea şi secularizarea averilor mănăstirilor din Moldova, O parte din construcţiile anexe au dispărut în timp, iar multe valori s-au pierdut. În perioada comunistă, în ultimii ani, nu a fost voie să se facă slujbe în biserica de la Voroneţ, a venit în schimb, descătuşarea din 1989 şi, cu voia lui Dumnezeu, în 1991, a fost reînfiinţată Mănăstirea Voroneţ, de această dată, ca Mănăstire de maici, în frunte cu Monahia Irina Pântescu”…
Dr. Alexandru Ovidiu Vintilă
„Volumul „Sfânta Mănăstire Voroneţ, un sfert de veac de la reînfiinţare” stă sub semnul echilibrului empatic, fiind alcătuit cu rigoare, sistemic, atât în privinţa credinţei cât şi cea a culturii, conjugându-se exemplar. Trebuie să precizăm că toate acestea se datorează Monahiei Gabriela Platon şi universitarei Carmen Cornelia Balan, persoanele care au îngrijit cartea de faţă, apărută în condiţii grafice excelente. Volumul conferă spaţiu pentru dialog, un apel ferm la criteriul lucidităţii şi nu în ultimă instanţă, o invitaţie la bucuria aniversării a 25 de ani de la redeschiderea mănăstirii Voroneţ ca obşte monahală de maici, sub oblăduirea stareţei Irina Pântescu. Lucrarea este una de substanţă alcătuită rotund, de la început şi până la ultima filă, suscitând interesul cititorului. Atenţia este captată încă din debutul ei. Primele texte ale volumului „Popas aniversar binecuvântat de Dumnezeu”, semnat de Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Pimen, şi „De unde mie cinstea aceasta?”, semnat de Stavrofora Irina Pântescu, sunt exemple elocvente care demonstrează afirmaţia de mai sus. […] Judicios structurată cartea cuprinde un preambul precum şi următoarele capitole „Amintiri şi gânduri”, „Studii şi articole” şi „Restituiri”. Mulţi dintre autorii textului din volum sunt nume importante ale vieţii spirituale, artistice şi culturale din România: Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Macarie Drăgoi, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Ana Blandiana, Magda Ciopraga, Angela Gheorghiu, Mihai Iacobescu, Virgiliu Polizu şi alţii. Vocaţia creştină a desăvârşirii este o constantă decelabilă, privind în ansamblu, un florilegiu, o însumare care depune mărturie despre ceea ce a fost este şi va fi Sfânta Mănăstire Voroneţ.”…
Conf. Dr. Carmen Cornelia Balan
[…] “Această carte este realizată, nu cu sprijinul , nu cu gândul, nu cu blagoslovenia maicii stareţe, ci sub directa ei supraveghere. Maica stareţă, de câte ori aveam câte o problemă şi o dezbăteam, venea şi făcea ordine. Când se încingeau spiritele, spunea o istorie, cu vocea dumneaei caldă, tensiunea se dezamorsa, iar treaba putea să meargă înainte. Drept este să fie ştiut că, dincolo de strădania noastră, întreaga obşte a mănăstirii, toate măicuţele au avut un rol la această carte, şi ştiţi de ce? Pentru că au citit să vadă dacă sunt greşeli, pentru că au fost capul limpede. Toate. Pentru că la Voroneţ nu există specializare. Toată lumea face de toate. Toată lumea pictează, toată lumea e la bucătărie, toată lumea e la strană, şi iată că toată lumea face de toate.”…
Monahia Gabriela Platon
„O să vă spun câteva cuvinte despre minunata frământare prin care am trecut pentru a duce la bun sfârşit această carte: am văzut că se practică în mediul universitar genericul In honorem, însemnând că unui profesor care a ostenit cu minţile sale şi a mobilizat minţile tinerilor studenţi, ca să ducă mai departe frământările acestea, i se dedică de către un coleg un articol din propriile sale lucrări, onorându-l, astfel, printr-un studiu care se publică în volum, sub genericul In honorem. De ce numai în mediul universitar? Măicuţa noastră stareţă nu merită un astfel de generic? Din acest motiv ne-am dorit să fie nu doar o carte de amintiri, de gânduri, ci să cuprindă şi studii ale unor cercetători care să onoreze pe măicuţa noastră stareţă. Iată de ce conţinutul acestui volum este atât de variat şi de bogat! De ce am vrut atât de mult s-o onorăm şi să ne bucurăm de dumneaei? Pentru că este prima care, după schimbarea regimului din ţara noastră a reuşit să mobilizeze restauratorii de monumente, care erau plătiţi din fonduri de stat, să-i facă să accepte un dialog cu cei care sunt responsabili şi să schimbe mentalităţile. Vremurile fiind mai grele, cum ştim, oprindu-se finanţările pentru restaurări, măicuţa stareţă a fost prima din ţară noastră care a plătit parte din restaurarea bisericii, printr-o bună chivernisire a banilor. Maica stareţă, la Voroneţ, în primul rând a construit o obşte, iar acum după 25 de ani, mă întreb Ce e mai greu? Începutul sau ceea ce urmează? De obicei se spune că începutul este mai greu, şi, într-adevăr, ne-a fost greu, dar ne-a fost şi foarte uşor pentru că măicuţa stareţă, cu experienţa dumneaei, cu puterea harică a sfinţiei sale, a făcut ca lucrurile să meargă bine, să meargă în paşi, poate într-un ritm nu foarte alert, dar siguri. […] Cei care au lucrat la noi, la refacerea chiliilor, la restaurări, au învăţat ca, în măicuţa stareţă, să aibă un partener de dialog competent. Voroneţul este un nume. La Voroneţ nu putem noi să hotărâm ce să facem. Voroneţul, prin identitatea sa, de atâtea secole, ne impune celor care suntem acum temporar în slujba Voroneţului, un anume tip de comportament, un anume tip de gândire. Trebuie cântărit ce poţi să faci, cu ce materiale poţi să vii la orice mică reparaţie, pentru că toate aceste materiale moderne, care sunt avantajoase, pe de o parte, pot să dăuneze tradiţiei de a recondiţiona un monument, cu responsabilitate”…
Stavrofora Irina Pântescu
“Cuvântul Sfintei Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, care o întâmpină pe Maica Domnului, spunând De unde mie cinstea aceasta? îl spun şi eu: De unde mie cinstea aceasta? Nu m-am născut într-o familie de boieri, ci de ţărani, de muncitori ai pământului. Am rămas orfană de tată la 3 ani şi jumătate, am cunoscut criza şi apoi războiul cu foametea şi cu tot ce a urmat după, dar un lucru a fost care m-a condus toată viaţa: credinţa în Dumnezeu. Căci El le rânduieşte pe toate. Dacă te laşi în voia Lui, El te povăţuieşte. Se spune: Facă-se voia Ta! aşa că, voinţa mea a fost supusă lui Dumnezeu. Ce aş fi putut să fac eu, o singură persoană, dacă nu erau şi maicile din jurul meu, care să lucreze, care să fie disciplinate, care să asculte, care să colaboreze? Am tras toate în acelaşi jug şi am avut acelaşi ţel. Înainte de a veni la Voroneţ, eram ghid la Moldoviţa. Veneau turiştii şi spuneau că la Voroneţ nu este niciun fel de ghid… Şi atunci, văzând că lucrurile nu se mişcă în adevărata dimensiune a ceea ce trebuia să se facă pentru rădăcinile vechi, ca să poată să-şi tragă seva cei noi, am zis să facem cumva şi să contribuim la punerea în adevărata sa valoare a Sfintei Mănăstiri de la Voroneţ. Aşa am ajuns la restaurarea picturii interioare, cu schimbarea acoperişului şi cu celelalte. O parte dădea statul, o parte noi, pentru că, altfel, restauratorii nu-şi terminau treaba. În felul acesta s-a putut realiza la Voroneţ ceea ce este astăzi. S-ar putea spune că e o mândrie. Eu vă spun că nu este o mândrie, ci este demnitate naţională. Nu am vrut să accesăm fonduri europene. Am spus aşa: se întoarce în mormânt Măria Sa când vede că ne-a lăsat ce ne-a lăsat moştenire şi noi trebuie să cerem, să întindem mâna la Occident. Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a putut face… N-am putut să fac imediat. Mai întâi am strâns materialele. Şi Măria Sa, la fel făcea, când construia o biserică. În felul acesta, cu puţin s-a realizat, slavă Domnului, mult. Nu omul a făcut, ci Dumnezeu şi prin tot ceea ce ne leagă de El. Mulţumesc colaboratoarelor mele din mănăstire şi celor care aţi venit la această aniversare. Dumnezeu să vă ocrotească!”
Sigur, sarcina cronicarului pare mai lesne de dus la îndeplinire când gradul de implicare se păstrează la cote decente de obiectivitate. Nu ştiu dacă reţeta se poate aplica şi în faţa acestui eveniment şi mă tem că nici nu mi-aş dori aşa ceva. Sunt legat de Sfânta Mănăstire Voroneţ prin prea multe fire pentru a-mi permite o detaşare, fie ea şi parţială, care să-mi confere perspectiva privitorului neutru. Dacă 25 de ani de la reînfiinţarea vieţii monahale la Voroneţ înseamnă mult sau puţin, din nou, n-aş putea să mă pronunţ, ceea ce pot însă să spun, este că, de 20 de ani, de când destinul meu este legat, aproape organic, de Voroneţ, îmi arog, cu modestie, dreptul de a mă considera şi eu, aşa cum spunea Monahia Gabriela Platon, un copil al Voroneţului.
Marius Gabor 
Leave a Reply