Statistic vorbind (II)

clown

Ambuteiajele din oraş îmi amintesc de capitală. Mai exact, de Buenos Aires, după victoria lui Maradona din 86. Şi nu pentru că e invadat de autoturisme cu plăcuţe străine, ci pentru că traversarea străzilor a devenit o corvoadă. Rar prinzi o zebră şi un şofer cu frică de Dumnezeu, dar şi când îţi iese combinaţia ridici degetul şi tulburi traficul aşa cum tulbură tapirul luciul apei. În fine, frustrări de provincie, nu mi-o luaţi în nume de rău. Poate într-o zi voi invada şi eu oraşele voastre şi atunci să vezi claxoane…

Anul ce-şi dă ortul popii nu mi-a adus satisfacţii majore. Nici nu e de mirare din moment ce n-am citit nicio carte motivaţională, dar nu mă plâng. Se putea şi mai rău. Oricum, după ce întorci clepsidra parcă începi să realizezi că bucuriile se măsoară nu în vanităţi şi bani ci în amintiri, ca şi cum rostul omului ar fi să memoreze cât mai mult pentru a avea ce uita când se trezeşte cu plosca urinară lângă pat. Dar nu asta e important. Nici nu ştiu de ce am mai deschis subiectul… A, da! Să fiu în rând cu oamenii care fac bilanţuri. Cu contabilii. Şi cu cei care trag să moară, căci nu e un timp mai potrivit să pleci decât iarna, când cad fulgii în gâtlejurile lupilor lihniţi.

Anul acesta nu m-a întrebat niciun turist unde e piscina, mănăstirea sau pârtia, cu excepţia câtorva rătăciţi care voiau să ajungă la păstrăvăria de la poalele Rarăului, unde, din câte-mi amintesc, parcă am închinat, acum un secol, o afinată printre doi solzoşi înecaţi în mujdei, cu două fete. Două! Nici să le pup nu puteam, nici să le vrăjesc… Al naibii usturoi, trăsnite femei! Au ştiut unde să mă ducă… Anul acesta nu m-a întrebat nimeni unde e Ursa Mare sau dacă ştiu câte duble trage un actor ca să pară că-i mort de-a binelea. Anul acesta nu mi-a interzis nimeni să trec pe roşu şi nici să golesc clondirele. Anul acesta…

Undeva la un colţ de stradă, un nebun (nu, că n-au murit chiar toţi, aşa cum zicea unu`, într-o carte) cu privirea pierdută, cojocul descheiat, comanacul spălăcit, obrazul aspru şi pasul domol abordează o doamnă bine îmbrăcată, cu palton cafeniu şi guler de astrahan: Din cauza voastră, femeilor, mor săracii de foame!

Ce ziceam? A, mă duc să cumpăr un vin spumant, acuşi bate gongul şi vouă vă arde de statistici…

Să vă fie casa, casă, să vă fie masa, masă…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s