Dragă Şeherezada

E povestea  cu final incert, în care locomotiva tuşeşte gogoşi negre de bumbac, expectorează lichid de frână şi înnegreşte traversele cu suspinele unei inimi ce face bravadă în faţa borcanului cu formol, ca şi cum ar vrea să-şi amâne decadenţa. Cine ar putea să-i tulbure visul? Controlorul? Sf. Valentin? Poate propria reflexie deformată de curbele borcanului, poate teama de a privi peronul ce se întinde ca benzile de care se prind muştele, poate dorinţa de a sări din mers şi de a spune „Da!” cu riscul de a-şi agăţa ciorapii de mătase sau poate hăul ce se deschide în faţa ei…

E legenda cu nestemate şi pietre de moară ascunse de Ali Baba printre umbrele salcâmilor – copaci nedreptăţiţi de soartă, cu spini pe tegumente şi miere pe vârfurile unghiilor – ce tăinuiesc în amfore greceşti legăminte, săruturi, dezmierdări şi priviri divizibile cu doi, ca şi cum toată creaţia lui Dumnezeu n-ar fi altceva decât o invitaţie la un bal mascat în care cadrilul penelor de fazan modelează sânii, şoldurile şi gambele Şeherazadelor în formă de amfore uscate de dorul unui tâlhar.

E parfumul Miss Dior pe care-l răspândeşti în fiecare a treizeci şi doua zi a lunii, niciodată mai târziu, niciodată mai devreme, ca şi cum orologiul desenat de Cronos pe nisipul Mangaliei ar fi pierdut câte o oră la fiecare veac scurs; e semnul de carte lăsat sub ceaşca de cafea, reper menit să-mi trezească spiritul de călător; lumina care împrăştie curcubeie printre genele-ţi lungi şi zâmbetul ce nu mă lasă să cad de pe şaua lui Rocinante; cântecul pe care mi-l îngâni la ureche dimineaţa; pijamaua imprimată cu inimioare şi fereastra spre care privesc fără să-mi fie teamă de deşertăciunea Eclesiastului; borna pe care văd din ce în ce mai limpede iniţialele numelui tău, ca şi cum bătrâneţea mi-ar ascuţi vederea, în loc s-o ia pentru totdeauna.

E iubirea pe care ţi-o port şi spaima ce mă ţine încrâncenat în regretul de a nu-ţi ghici în palmă atunci când îmi atingeai obrazul…

„Uneori trăim aşa cum hotărăşte sufletul nostru, iar alteori o facem după cum ne dictează raţiunea. Un lucru este cert: ne putem alege cu zeci de lacrimi de fericire în ochi, ori cu mii şi mii de lacrimi de durere-n suflet.”

Famost, ianuarie 2016